Sari la conținut

Calculator de necesar de proteine

Află câte grame de proteine îți trebuie pe zi, după greutate, cât de activ ești și ce obiectiv ai.

Datele tale

Obiectiv

Rezultatul tău

Proteine pe zi

70–85g/zi

1–1,2 g pe kg corp

Împărțit în 3–4 mese: aproximativ 18–28 g pe masă.

Minimul EFSA pentru greutatea ta: 58 g pe zi.

Urmărește asta în RodLucrezi cu un nutriționist? Vezi cum te urmărește în Rod

Rezultatul e o estimare pentru adulți sănătoși. Nu înlocuiește sfatul unui medic sau dietetician, mai ales în sarcină, la boli cronice sau la tulburări de alimentație.

Câte proteine ai nevoie pe zi?

Un adult sănătos are nevoie de cel puțin 0,83 g de proteine pe kilogram corp pe zi (EFSA), adică aproximativ 58 g pentru 70 kg.

Dacă te antrenezi regulat, recomandarea crește la 1,4–2,0 g/kg (ISSN), iar când slăbești sau vrei masă musculară, la 1,6–2,2 g/kg.

Cum se calculează necesarul de proteine?

Necesarul de proteine se calculează înmulțind greutatea corporală cu un număr de grame pe kilogram, ales după activitate și obiectiv. Calculatorul afișează un interval, pentru că sursele dau intervale, nu o singură cifră.

Peste 65 de ani, minimul crește la 1,0 g/kg, după recomandarea grupului PROT-AGE, ca să limiteze pierderea de masă musculară odată cu vârsta.

Formula

  • Proteine (g/zi) = greutate (kg) × necesar (g/kg/zi)
  • Necesar: 0,83 (EFSA) până la 2,2 g/kg/zi, după activitate și obiectiv

Exemplu de calcul

O persoană de 70 kg care se antrenează regulat și vrea să slăbească: 70 × 1,6 = 112 g și 70 × 2,2 = 154 g, adică aproximativ 110–155 g de proteine pe zi. Minimul EFSA pentru aceeași greutate ar fi 58 g.

Câte grame de proteine pe kilogram, după situație?

Intervalele folosite de calculator, cu exemplu pentru 70 kg
Situațieg/kg pe ziPentru 70 kg
Referința EFSA pentru adulți0,8358 g
Sedentar, menținere0,83–1,058–70 g
Activ ocazional, menținere1,0–1,270–84 g
Slăbire (deficit caloric)1,2–1,684–112 g
Antrenament regulat, menținere1,4–2,098–140 g
Antrenament, slăbire sau masă musculară1,6–2,2112–154 g
Peste 65 de ani (minimum)1,070 g

Ce nu ia în calcul acest calculator?

  • Folosește greutatea totală. La obezitate, rezultatul poate fi prea mare; un specialist poate calcula după greutatea țintă sau după masa slabă.
  • Nu se aplică în sarcină și alăptare, unde EFSA recomandă cantități suplimentare, nici copiilor.
  • Peste aproximativ 1,6 g/kg, beneficiul pentru masa musculară crește puțin (Morton et al., 2018); mai mult nu înseamnă automat mai bine.
  • Contează și cum le împarți: porții de 20–40 g la 3–4 mese sunt folosite mai bine decât totul într-o singură masă (ISSN).

Când să vorbești cu un specialist?

Dacă ai o boală de rinichi, de ficat sau diabet cu complicații renale, nu crește aportul de proteine fără să vorbești cu medicul: în aceste cazuri cantitatea se stabilește individual.

Un dietetician te poate ajuta și dacă urmezi o dietă vegetariană sau vegană și nu știi cum să acoperi necesarul.

Lucrezi cu un nutriționist? Vezi cum te urmărește în Rod

Întrebări frecvente

Câte proteine am nevoie ca să slăbesc?

În jur de 1,2–1,6 g pe kilogram pe zi dacă nu faci sport și 1,6–2,2 g/kg dacă te antrenezi. Proteinele mai multe în deficit ajută la păstrarea masei musculare și te țin sătul mai mult (Leidy et al., 2015).

Sunt periculoase prea multe proteine?

Pentru adulții sănătoși, până la aproximativ 2 g/kg pe zi nu s-au observat efecte negative în studiile citate de ISSN. Dacă ai o boală de rinichi, limitele sunt altele și le stabilește medicul.

Câte proteine pot absorbi la o masă?

Corpul absoarbe toate proteinele pe care le mănânci; întrebarea e cât folosește pentru mușchi la o masă. ISSN recomandă 20–40 g de proteine la fiecare masă, la 3–4 ore distanță.

Trebuie să iau suplimente de proteine?

Nu neapărat. Ouăle, lactatele, carnea, peștele, leguminoasele și tofu acoperă necesarul pentru majoritatea oamenilor. Pudrele sunt doar o variantă practică atunci când nu ajungi la țintă din mâncare.

Calculez după greutatea actuală sau după cea dorită?

Dacă IMC-ul e sub 30, după greutatea actuală. La obezitate e mai corect să calculezi după greutatea țintă, ca să nu supraestimezi necesarul.

Calculatoare înrudite

Cifra e doar începutul. Urmărește-o zilnic.

În Rod pui ținta o dată, apoi vezi la fiecare masă cât ai mâncat din calorii, proteine și apă, cu alimente din magazinele din România.

Lista de așteptare

Lansăm în curând.

Lasă-ne datele și îți scriem în ziua lansării. Cei de pe listă au prima lună gratuită.

Îți scriem o singură dată, la lansare. Cum folosim datele